Alexandru Ioniță va îmbrăca în acest sezon tricoul Universității Craiova. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a fost împrumutat de CFR Cluj la gruparea de pe Ion Oblemenco.
Pentru conducerea formației din Oltenia venirea lui Ioniță este un obiectiv împlinit.
„Ioniță era în gândirea noastră din iarnă, de atunci ne gândeam să-l aducem la echipă. Nu este o surpriză pentru mine că s-a ajuns aici (n.red. – la împrumutul lui Alex Ioniță de la CFR). Ioniță are calitate și, eu știu, poate în sufletul lui de rapidist se apropie mai mult de sufletul oltenesc, al Universității, au fost două echipe oropsite„, a spus președintele U Craiova, Sorin Cârțu, la Digi Sport, care a vorbit și despre așteptările pe care le au oltenii de la Alex Ioniță:
„Ne dorim să aibă evoluții mult mai bune decât le-a avut la Astra. Ce ne interesează pe noi este ca la anul să plătim restul de bani pe el. Nu ne interesează doar situația actuală, plătind 100 de mii pe un împrumut. Noi nu vrem să ne folosim doar anul ăsta de el, interesul nostru este să facem o cheltuială mai mare pe el„.
Întrebat dacă va avea locul de titular asigurat, Sorin Cârțu a răspuns: „În momentul în care ai un lot competitiv este greu de vorbit de titulari și rezerve, care este mai pregătit va juca, e bine să fie concurență„.
Oltenii au plătit 100.000 de euro pentru împrumutul jucătorului crescut la Rapid, iar dacă vor să-l achiziționeze definitiv, oficialii din Bănie trebuie să mai scoată din buzunar încă 900.000 de euro, iar contractul său va avea o clauză de reziliere gigantică, de zece milioane de euro.
Trei goluri și două pase decisive în 40 de partide sunt cifrele lui Alex Ioniță în tricoul lui CFR Cluj.
Două titluri de campion cu CFR Cluj, respectiv un titlu, o Cupă și o Supercupă cu Astra sunt trofeele cucerite de Alexandru Ioniță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER